Ieri, 22 noiembrie 2022, Consiliul UE a aprobat proiectul comun privind bugetul general al UE pentru 2023, asupra căruia ajunsese la un acord în cadrul negocierilor cu Parlamentul European la 14 noiembrie. Majoritatea calificată necesară pentru aprobare a fost obținută ieri, ceea ce înseamnă că Consiliul dă undă verde bugetului UE pentru 2023.

Parlamentul European va declara bugetul ca fiind aprobat după ce va fi aprobat și textul comun.

 

Context

Angajamentele sunt promisiuni cu caracter juridic obligatoriu de a cheltui bani pentru activități care sunt puse în aplicare pe durata mai multor ani.

Plățile acoperă cheltuieli care decurg din angajamente asumate în cursul anului actual sau al anilor anteriori.

Negociatorii Consiliului și ai Parlamentului au ajuns la un acord cu privire la bugetul UE pentru 2023 la 14 noiembrie, în termenul stabilit în tratat. Este necesară aprobarea oficială a acordului de către ambele instituții. Parlamentul European urmează să își dea aprobarea la 23 noiembrie 2022.

Sursa: Consiliul UE