logo
ro

Proiecte / Educatie

15/09/2015

Sediul Facultatii de Drept a Universitatii din Craiova

Proiectul a fost demarat ca urmare a nevoii de spatii de invatamant, pentru studentii, doctoranzii si cadrele didactice ale Facultatii de Drept si Stiinte Administrative a Universitatii din Craiova. Am identificat oportunitatea de finatare prin Programul Operational Regional, domeniul major de intervenţie 3.4 – Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formare profesională continuă.

Printr-un efort coordonat, impreuna cu beneficiarul, Universitatea din Craiova si echipa de proiectare a GETRIX S.A. Craiova, s-a elaborat documentatia de finantare si a fost depusa la Organismul Intermediar  ADR SV Oltenia, fiind cel de-al doilea proiect depus pe acest domeniu. Ulterior primirii aprobarii si a semnarii contractului de finantare, in cursul anului 2010 a forst demarata executia probabil a celui mai spectaculor sproiect finantat prin POR DMI 3.4. Realizarea constructiei a fost efectuata in mai putin de 3 ani, rezultatul fiind unul deosebit.

Am asigurat pentru acest proiect consultanta atat pentru scrierea proiectului cat si pe faza de implementare de 42 de luni, fiind realizate 13 cereri de rambursare, 14 rapoarte de progres si 3 acte aditional la contractul de finantare. In cursul lunii aprilie 2013, s-a inaugurat acest sediu, parerile tuturor fiind extrem de favorabile. De altfel, imaginile vorbesc de la sine.

In cifre, inseamna 60.120.895 valoare totala a proiectului, inclusiv TVA, asistnta financiara nerambursabila fiind de 45.884.110,05 lei.

Proiecte / Educatie

Sediul Facultatii de Drept a Universitatii din Craiova

Proiectul a fost demarat ca urmare a nevoii de spatii de invatamant, pentru studentii, doctoranzii si cadrele didactice ale Facultatii de Drept si Stiinte Administrative a Universitatii din Craiova. … continua